Theodor vrea să ştie cât timp stă omul în mormânt, după ce moare. „O să stea non stop?” ne-a întrebat deunăzi. I-am povestit întâmplarea şi Monahului, care a adăugat: „Va sta până la Judecata de Apoi!...” Atunci, ne-a mai spus el telefonic, „vor învia toţi” - aşa cum ne-am deprins a mărturisi în Crez . „Nimeni nu va fi uitat” şi „faptele fiecăruia se vor descoperi”, după care – aflăm din predanie - unii vor trăi întru veşnică slavă, iar alţii întru zdrobire. Este, desigur, povestea omului, ca fiinţă nu atât biologică (zoon politikon), cât teologică (liturghisitoare, în stare – singura dintre toate – să se minuneze de viaţă, să înţeleagă că viaţa este un dar). Îl priveşte exclusiv. Celelalte vietăţi din categoria zoon (animale, păsări) care nu sunt şi politikon se exclud, nu se pun la socoteală. De aceea, poate, nu greşesc aceia care, asemenea lui Pr. Teofil, nu recomandă ataşamentul exagerat al omului faţă de dobitoace. (Şi care consideră că un astfel de ataşament indică spre mizantropie şi indiferenţă faţă de Creator.) ...
...La noi pe scară, la ultimul etaj, şi-au făcut cuib două rândunici. Le-am surprins, cu câteva luni în urmă, cum îşi cărau în cioc minusculele materiale de construcţie într-un necontenit du-te-vino, prin fereastra ce a rămas de atunci deschisă mereu pentru ele. Între timp s-au înmulţit şi ziua ciripesc într-una. Acum sunt şase: două mari şi patru mici. Puii stau deja cocoţaţi pe marginea cuibului, unde – indiferenţi, ca toţi semenii lor, la ceea ce cugetă specia om despre făpturi şi Creator - aşteaptă întâia lecţie de zbor. Nu suferă de complexul emo, nu au depresii şi nici tendinţe sinucigaşe. Pur şi simplu îşi văd de treabă. De aceea, drept grăit-a Lucian Blaga, atunci când a cugetat aşa: Dintre toate făpturile, omul este singura fiinţă imperfectă. Toate celelalte sunt desăvârşite. Pentru a se desăvârşi (a deveni întru fiinţă), omul are nevoie de ... istorie.
