Daddy cool

De dimineaţă, Theodor - înainte de liturghia duminicală - voia să ştie dacă azi va asculta „doar Tatăl nostru simplu sau împreună cu Cred într-Unul Dumnezeu ....”. Asta pentru că vineri am fost amândoi (şi cu mama, care a stat peste noapte la noi) a.m. la „Liturghia darurilor înainte sfinţite” (a lui Grigore Teologul), în care – Theodor a fost pe fază – nu s-a rostit simbolul credinţei. Mesajul pericopei evanghelice de azi (vindecarea tânărului demonizat) e fresher than ever. Antidotul la asaltul demonilor: fast & prayer. Vorba unui personaj din Offret (ce dă glas uneia din convingerile regizorului): „Orice s-ar spune, adevărul e în metodă, e chiar metoda”. După sermon ne-a aşteptat o mică agapă. Raluca şi Oana şi-au lăsat icoanele acolo unde le este, de fapt, locul: la capelă. Vreme de o săptămână – cât va dura înduhovnicirea noilor „ferestre spre absolut” - capela noastră s-a îmbogăţit cu doi Hrişti.

Am început să citesc cartea lui George Ardeleanu despre Steinhardt. Copleşitoare referinţele la Oscar Steinhardt – tatăl celui care avea să se călească în infernul temniţelor comuniste. Câtă dârzenie, cât umor, cât relativism faţă de naţionalismul celor de un neam cu ei... A avut zile şi – aşa cum promisese – şi-a aşteptat fiul să iasă din puşcărie. Împreună aveau să mai petreacă trei ani când – în 1967 – bătrânul industriaş avea să se mute la cele veşnice. Nu înainte de a se fi realizat semnificativul transfer de personalitate de la tată la fiu. Când, la ieşirea din închisoare, Nicolae Steinhardt îi spune tatălui său că s-a convertit la creştinism în celulă, acesta îi spune doar atât: „Numai să fi fost sincer, şi să-ţi dau un sfat: nu-ţi băga în cap că acum s-a zis, Dumnezeu o să se ocupe numai de tine. Nu uita că mai sunt vreo trei miliarde.” Daddy cool, indeed.

A man for all seasons

Vineri seara am fost cu Theodor la un concert vocal-simfonic (în două părţi) de excepţie: Alexander’s Feast de Haendel. La pauză Theodor a vrut iniţial să mergem acasă de foame, însă când am ieşit de la filarmonică s-a răzgândit şi mi-a cerut să ne întoarcem. Aşa că am rămas până la sfârşit.

Zilele acestea se împlinesc 20 de ani de la trecerea lui Nicolae Steinhardt la cele veşnice. Cu acest prilej, Editura Humanitas a pregătit o apariţie editorială de excepţie: cartea lui George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii. O perspectivă monografică. De la acest om dârz şi dintr-o bucată am învăţat despre importanţa dreptei socotinţe via Hristos: „creştinismul îndeamnă pe oameni să fie treji în toate, să nu fie copii la minte, ci la răutate să fie copii, iar la minte să fie oameni mari. Altfel se cuibăreşte prostia, care e un păcat (de slăbiciune, de lene, de nefolosire a talentului)”. Tot prostie şi păcat este – ne atrage el atenţia – şi plictiseala: „Plictiseală? Nepăsare? Înseamnă să te opreşti din drum. Creştinul nu se opreşte.” El mi-a amintit că oamenii civilizaţi, nu masele acceptă libertatea, că „numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniştea şi pacea”. Şi tot el mi-a desluşit taina din Stalker: „Fiecare tot ce vrea obţine, dar ceea ce vrea cu adevărat, nu ceea ce spune că i-ar plăcea să aibă; ceea ce se dobândeşt cu neprecupeţit sacrificiu, cu nedezminţită încăpăţânare, înfruntând lenea, nestăruind asupra scrupulelor”, adică importanţa luptei: „Împrejurările nu sunt o scuză decât pentru rataţi ... Totul nu e să învingi, ci să lupţi până la capăt ...Pe capra dlui Seguin, în nuvela lui Alphonse Daudet, a mâncat-o lupul, dar în zori, după ce ea luptase toată noaptea. Asta-i singura noastră datorie sfântă: de ne este dat să cădem, să fie în zori”, căci „este mult mai interesant faptul că omul e imperfect decât acela că Dumnezeu este perfect. Noi suntem minunea, nu Dumnezeu.”