Friday 13 February 2009

The Snowman

După multă vreme, am văzut azi în grădiniţa din faţa unui bloc din cartierul nostru doi oameni de zăpadă, unul mare şi-unul mic. Cel mare avea pe cap, drept chipiu, un făraş roşu, din plastic. Mă privea cu ochii de cărbune şi avea nasul de morcov ţuguiat în vânt. Theodor se fereşte să pună mâna pe zăpadă fiindcă, zice el, e rece. Azi ne-am plimbat prin zăpadă, iar bunicul lui l-a cărat cu sania.

Seara ne-am îmbrăcat amândoi (pantaloni de schi, bluze şi pufoaice groase) şi am mers la concert. Cu măsurile de precauţie luate, parcă nici n-am simţit frigul din sală – afară erau doar puţin peste zero grade. Am audiat un Mozart (Concertul pt. pian şi orchestră nr. 12, solist: Dinu Mihăilescu), un Saint-Saëns (Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră, solistă: Cristina Săvescu) şi, în primă audiţie, un Ernst (Concertul pentru vioară şi orchestră op.23, solist: Cristian Duţă) orchestrat de Sorin Petrescu.

Deunăzi un amic îmi spunea că i se pare o extravaganţă să fii muzician (instrumentist) perfecţionist, că muzica spontană este infinit mai firească decât execuţiile academice, elitiste. Şi totuşi, fără „academismul” marilor clasici n-ar exista azi muzica simfonică. Apoi, dacă nu s-ar folosi de talentul lor în stil einsteinian („1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”), aceşti artişti ai scenelor de concert nu i-ar putea reda, fiecărei noi generaţii de spectatori, pe cei care aveau să fie repere esenţiale în istoria muzicii culte.

The cold shoulder

Anne, amica noastră nevăzătoare din Franţa (care lucrează acum ca secretară într-un minister) vrea să ştie cum acceptăm - noi, ca părinţi – faptul că ochiul lui Theodor se deşteaptă doar înăuntru. Părinţii ei, ne scrie Anne, s-au purtat destul de rece cu ea şi au lăsat-o mereu singură. They gave her the cold shoulder, cum ar spune englezii. I-am răspuns ceea ce în mod obişnuit răspund când mi se adresează o astfel de întrebare: ca părinţi, credem amândoi că Theodor are în el sânge de survivor. A trecut de multe vămi şi va mai trece de multe. Pentru noi, el este un izvor de energie, iar felul lui de a fi – easy going, light hearted - este o imensă bucurie. Aceeaşi întrebare mi-a adresat-o, marţi seara, jurnalista Andreea Medinski de la Analog TV, care a făcut şi ea un reportaj despre Theodor...Îmi amintesc de cuvintele lui Costi, care ne-a mărturisit că, deşi este o fire foarte sociabilă, se închide automat în sine atunci când oamenii îl copleşesc cu văicăreli şi cu păreri de rău. Sigur, se poate încă şi mai rău. Mai gravă decât atitudinea dulceag-compătimitoare este indiferenţa sau chiar aroganţa faţă de cei care, dintr-un motiv sau altul, sunt „altfel”. Cât îl înţeleg pe Costi!... Nu infirmitatea şi handicapul sunt pricina mâhnirii. Deşi gândul că un om nu vede (sau nu mai vede) niciodată lumina soarelui, că ecranul minţii sale este colorat monocrom doar în cenuşiu sau negru, e sfâşietor în sine (it brings its own reward). Nu mai e nevoie să fie condimentat nici de melodramatice şi patetice compătimiri, nici de atitudini pline de aroganţă ori de înfumurări habotnice (care caută păcate până la a şaptea generaţie, potrivit pasajului scriptural ce spune că „părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii”) şi, desigur, nici de indiferenţa celor din jur. E uluitor cum ştie el să nu cadă în deznădejde. Mai mult, cum – prin muncă - se pricepe mereu să depăşească depresiile şi deznădejdea, pentru a fi – cum puţini reuşesc - jovial şi luminos. Dar, mă avertizează Costi, lupta e aprigă. E foarte posibil, zice el, ca aceleaşi prejudecăţi şi aceleaşi rezerve pe care le are societatea de azi să se conserve – din păcate – până când va creşte Theodor mare. De-aceea ne-a sfâtuit să-l integrăm pe Theodor într-o şcoală normală când va fi să ajungă liceean. Acum însă ne aflăm la jumătatea acelui drum: au trecut aproape şapte ani, mai sunt alţi şapte până la liceu.

Theodor la Duna TV

Timea şi Ioan l-au filmat vinerea trecută pe Theodor pentru Duna TV. Aseară montajul lor s-a dat pe post. Am vorbit şi noi, părinţii lui, dar şi profesorul său de muzică şi Costi Cristache, care se afla atunci în vizită la noi. Eu am spus că ar fi grozav dacă Theodor ar fi cumva descoperit de un mentor pentru a duce mai departe ceea ce l-a învăţat dl. Mihai Jereb. Aşa crede şi dumnealui, care speră ca Theodor să nimerească pe mâini bune atunci când va trece, all being well, la nivelele următoare: pre-intermediate, intermediate, upper-intermediate, advanced...Costi, care de meserie e dascăl pentru nevăzători, le-a vorbit despre grupul fundamental de şase puncte cu care se formează combinaţiile de litere, cifre, semne de punctuaţie etc. în Braille. A ilustrat aceste combinaţii cu ajutorul unui cofraj de plastic (din dotarea frigiderului propriu, marca Zanussi) prevăzut cu exact şase spaţii, pentru ouă. Noi l-am umplut cu şase mingi de ping-pong. Raluca a evocat emoţiile de dinaintea concertului, când am alergat să-i cumpărăm hăinuţe de gală pentru cele două seri în care a cântat la TNT. Ioan a filmat şi câteva cadre cu still lifes din camera lui Theodor, scăldate în lumina caldă a amurgului din acea zi primăvăratecă de februarie. Azi, şapte zile mai târziu, e iarnă-n toată regula: a nins şi zăpada s-a prins într-un strat-record pentru ultimii ani când, în Timişoara, am avut parte doar de ierni uscate şi relativ călduţe.